Fostul ofiţer MAI, pacientul 17 de la Spitalul Gerota, care ar fi minţit că a călătorit în Israel şi a infectat zeci de medici şi alte persoane, a fost audiat de anchetatori.
Bărbatul le-a spus anchetatorilor că el se consideră nevinovat şi crede că s-a infectat cu Covid-19 în România, potrivit unor surse judiciare, citate de MEDIAFAX.
Zeci de medici şi membri ai familiei sale au fost infectate de fostul ofiţer MAI. Spitalul Gerota a fost în carantină din cauza numărului mare de bolnavi infectaţi cu noul coronavirus. La începutullunii aprilie a fost ridicată măsura.
Oficialii Spitalului Gerota care aparţine Ministerului Afacerilor Interne (MAI), au transmis, în luna martie, clarificări cu privire la pacientul care a fost diagnosticat cu coronavirus, precizând că ofiţerul a semnat, la internarea în spital, un formular în care anunţa că nu a călătorit în străinătate.
Bărbatul are 60 de ani, este ofiţer în rezervă.
Fostul ofiter MAI Nelu Lupu, care a mințit că nu a călătorit în străinatate și a infectat zeci de persoane cu COVID-19, a rămas cu sechele pulmonare și are nevoie de un aparat de oxigen.
„El a avut o formă severă de infecție cu COVID-19, motiv pentru care există niște sechele pulmonare, adică niște complicații respiratorii cronice și o să urmeze o evaluare ulterioară pe partea pneumologică. Deocamdată, el se află în autoizolare”, a spus Adrian Marinescu, medic infecționist, pentru Știrile TVR.„El a avut o formă severă de infecție cu COVID-19, motiv pentru care există niște sechele pulmonare, adică niște complicații respiratorii cronice și o să urmeze o evaluare ulterioară pe partea pneumologică. Deocamdată, el se află în autoizolare”, a spus Adrian Marinescu, medic infecționist, pentru Știrile TVR.